Omagierea poeților cu vocația plurivalenței intelectuale

Detalii

Publicat: Vineri, 10 Februarie 2017 11:20

Accesări: 1976

 În ziua de marți, 31 ianuarie 2017, Institutul de Filologie al Academiei de Științe a organizat conferința științifică consacrată celor doi valoroși poeți ai literaturii române care sunt simbolistul Ștefan Petică, astfel consemnând 140 de ani de la nașterea sa și Victor Teleucă cu ocazia celei de-a 85-a aniversare a acestuia. Moderatorul conferinței, directorul Vasile Bahnaru, a început-o cu rugămintea adresată tuturor celor prezenți de a ține un minut de reculegere în amintirea maestrului Ion Ungureanu, cel care care toată viața și-a dedicat-o adevăratelor valori și idealuri naționale, fiind un exponent marcant al propășirii spiritualității românești.   

Primul care a prezentat comunicarea anunțată în program a fost academicianul Mihai Cimpoi. Dumnealui a vorbit despre poezia lui Victor Teleucă, exprimându-și convingerea că este demn de apreciat că acest poet revine în circuitul nostru valoric, în contextul atât al dezbaterilor despre generația șaizecistă, cât și mai larg, sub aspect teoretic și filosofic. Generația șaizecistă, a precizat M. Cimpoi, generația lui Gr. Vieru și V. Teleucă, s-a axat pe un legământ cu Eminescu, e o generație eminesciană prin crez, orientare programatică. Legământul acesta s-a concretizat în celebra poezie a lui Gr. Vieru Legământ și în Răsărit de Luceafăr de Victor Teleucă. Datorită generației șaizeciste s-a început procesul de reabilitare a eticului și esteticului, bineînțeles și a sacrului. A remarcat și confruntarea lui V. Teleucă cu cenzura, dat fiind că un volum de al lui a fost dat la topit, precizând totodată care rolul departamentului din cadrul guvernului ce se numea ГлавЛит, care era responsabil de cenzură și de postcenzură, adică cea de după apariția cărții.  A menționat și că este important că avem  8 cărți din postumele lui Victor Teleucă apărute în grafie latină. Cu referire la volumul  Improvizația nisipului, acad. Mihai Cimpoi a relevat caracterul de artă poetică, dar sub formă de jurnal foarte liber. Victor Teleucă se manifestă în volumul respectiv ca lirosof, dar și ca un cultivator de așa formule cum sunt instantaneul fulgurant eseistic, miniatura, meditații mai largi sub formă de reflecții asupra actului poetic, asupra scriiturii. Improvizația nisipului, considerat un model de transdisciplinaritate,  îmbină mai multe formule în registre diferiteși e axat în linii mari pe un dialog al sinelui cu eul. În cazul lui V. Teleucă, dialogul dintre eu și altul e un dialog cu neîncredere față de altul, el se proiectează cu greu în altul sau nu se proiectează deloc, se vede raportat la altul prin neființă, prin ceva vag, printr-un chip ireal, dar e necesar să fie relevată o nuanță și anume V. Teleucă acceptă în mod foarte deschis dialogul cu altul când acesta e un dialog cu alți poeți în care el găsește un suport comun în ce privește modul de a concepe scriitura, textul.                                                                                     

Criticul și istoricul literar Theodor Codreanu și-a axat comunicarea sa pe cele două puncte de rezistență care-i unesc pe poeții Șt. Petică și V. Teleucă: descendența lor din creația eminesciană, chiar și simbolistul de mai târziu N. Davidescu confirmând intuiția lui Șt. Petică, după care simbolismul românesc autentic derivă din poezia lui Eminescu, chiar și Bacovia, vârful simbolismului în poezia noastră, descinzând din Eminescu, al doilea punct fiind logica, dar o altfel de logică decât cea a terțului exclus, confirmată cu asupra de măsură de Descartes și care era o logică de fier, puternică, de gândire tare, al cărei simbol în epoca lui Șt. Petică era Titu Maiorescu. Tânărul poet năzuia să propună o logică dinamică ce se va afirma mai târziu grație lucrărilor unui basarabean ilustru Șt. Lupașcu, logica lui nici... nici. La rându-i, Victor Teleucă vine și el cu o altă logică în poezia basarabeană și prin asta se explică și faptul că încă nu are priză la public, că timpul lui încă nu a sosit. Cele două sintagme anunțate în titlul comunicării, „ochelarii lui Jung” și „cuvântul biform”, se găsesc în volumul lui V. Teleucă Piramida singurătății. Sintagmele date explică noutatea poeziei lui V. Teleucă în spațiul literar românesc. C. G. Jung venea și el în epocă cu o nouă logică a inconștientului, alternativă la cea a lui Freud care a pariat pe inconștientul personal, individual. Th Codreanu consideră necesar să fie relevată capacitatea poetului și gânditorului basarabean, dar și a lui Șt. Petică, de a privi lumea în dublu referențial, capacitate pe care cei doi au însușit-o, au preluat-o de la Eminescu, căci genialul poet român știa să privească lumea și în a patra dimensiune, a vieții, a creșterii, nu doar în cele trei la care recurgem noi toți, în mod obișnuit. De asemenea, dl. Th. Codreanu a remarcat că dacă e să-l integrăm pe Victor Teleucă într-un curent literar, acesta trebuie să fie curentul numit paradoxist, întrucât el gândea în paradoxuri, în logica terțului ascuns. Un exemplu de o asemenea gândire în paradoxuri este „Memoria arheală triumfă prin uitare”, ceea ce a surprins și C. G. Jung în legătură cu arhetipul care este ceea ce rămâne după ce noi uităm totul, așa ca în basmul românesc atât de prețuit de Eminescu  Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Antitezele ce sunt în armonie e enunțul fundamental al gândirii eminesciene: „La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă” e un al mod de a gândi la Eminescu. Tot așa încearcă să gândească și notoriul poet basarabean. În legătură cu cuvântul biform, Th. Codreanu remarcă alternanța din Amplitudinea mea de nisip de V. Teleucă sau „cumpăna cu două ciuturi”, cum a numit-o Mihai Cimpoi.                                                  Prof. univ. Al. Burlacu a expus succint comunicarea axată pe poezia lui V. Teleucă și care vizează o încercare de inițiere în labirintul de oglinzi. Din start a făcut referință și la cartea lui Th. Codreanu În oglinzile lui Victor Teleucă, volum, a cărui lansare, la fel ca și a celui postum al poetului basarabean intitulat Improvizația nisipului, a avut loc în cadrul acestei conferințe. Dumnealui  a relevat că poetica lui V. Teleucă nu se încadrează în tiparele poeticilor consacrate și e un lucru firesc, întrucât noul conținut de viață își caută noi forme artistice, dar și noua paradigmă științifică stimulează intuirea unei noi paradigme artistice, transdisciplinaritatea generând teoretizarea transmodernității.Victor Teleucă în demersurile și reflecțiile sale critice despre Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Stănescu, Gr. Vieru este original, spontan, inventiv. Într-un „labirint de oglinzi” (Th. Codreanu) el își elaborează o poetică interesantă, dar eclectică. Aceasta o demonstrează definițiile poetice ale poetului și poeziei. Volumul Ninge la o margine de existență debutează cu poemul Am fost un visător, care are statut de artă poetică, un poem cu revelațiile ultimului Teleucă pentru care numai visul poate fi puntea pe care toată viața trecem din materie în antimaterie și invers. Dincolo de modestia exagerată, visele neizbândite cu fericitele clipe ale neizbânzii  exprimă o stare de insatisfacție, arta fiind concepută ca sacrificiu. Acesta e un poem emblematic pentru poetica lui V. Teleucă, în care este esențializat destinul arhetipal al argonautului modern la capătul călătoriei inițiatice. Pusă în fruntea volumului și raportată la toată creația, arta poetică Am fost un visător are mai multe semnificații, printre care și una legată de poetica modernistă, printre însemnele căreia se remarcă limbajul tranzitiv, prozaizat, vers lber cu rime interne, metonimia preferată metaforei, stil colocvial, un eu în ipostaze proteice. În alte autoportrete dăm de așa definiri cum este aceasta: „ca om, sunt text, nu argument...”. E o cu totul ată scriitură care, prin parodierea modelelor consacrate, exaltarea arbitrarului, haosului, ludicului, creează impresia unei poetici eclectice, un melanj de avangardism, manierism și postmodernism.                                                                                                Dr. hab. Andrei Țurcanu a vorbit despre monografia lui Th. Codreanu În oglinzile lui Victor Teleucă apărută chiar anul acesta. A remarcat că autorul este un critic literar doctrinar , el se bazează pe o osatură filosofică proprie, vine cu această idee fundamentală a transmodernismului, o idee ce este  împotriva postmodernismului bazat pe ideologia corectitudinii politice. Acest volum În oglinzile lui Victor Teleucă, ediția a doua, completată, este o cercetare densă, un studiu  exhaustiv despre creația lui Victor Teleucă. Cadrul critic e văzut în toată plenitudinea, de la Mihai Cimpoi, Arhip Cibotaru, Serafim Saka, Mihail Dolgan până la Arcadie Suceveanu și Petru Ababii. Criticul ia în discuție și destinul pământesc al poetului care este unul controversat. A fost menționată caracteristica esențială pe care i-o face Petru Cărare, dar și cea datorată lui Grigore Vieru care sublinia că Victor Teleucă a fost „omul ce n-a atins pe nimeni, o floare”. A. Țurcanu a precizat că se fac referințe ample și la romanul lui Arhip Cibotaru Pe vremea lui Victor Teleucă, relevând ultima întâlnire dintre cei doi prieteni în care, așa cub subliniază Th Codreanu, se confirmă identificarea arhetipală a lui Victor Teleucă prin atitudinea ciobanului moldovean în fața morții și a vieții. În acest volum, dar și în alte cărți semnate de Th. Codreanu, există ochelarii lui Jung,  acea privirea arhetipală, cu ajutorul căreia este relevat un arhetip al literaturii noastre, pornind de la Eminescu și mergând înapoi, în adânc către Miorița, Meșterul Manole și mai departe până la Marele Anonim care la V. Teleucă este acel Nimeni din ingenioasa sa corelare nume, numen, Nimeni. Este semnalată importanța pe care o are pentru și în creația lui V. Teleucă destinul limbii române, dar și eminescianismul poetului. A fost remarcat și accentul pus pe logica non-aristotelică în acest univers al transmodernismului care cuprinde noianul de antiteze ale existenței, din care Constantin Noica deducea o logică asemănătoare, pe care anumit-o „logica lui Hermes”.                                                              

Drd. Dumitru Gabura a prezentat comunicarea în care a a evidențiat influența pe care au avut-o traducerile asupra formulei poetice a lui Victor Teleucă. A fost menționat impactul deosebit de ordin formator sub aspectul mitopoetic pe care îl are în creația lui V. Teleucă actul traducerii din alți poeți. Impactul acesta se manifestă sub două aspecte esențiale: 1) are un rol modelator, contribuind la configurarea formulei lirice a lui V. Teleucă prin construirea unui univers poetic axat pe propriul eu mereu în tensiune cu lumea și cu sine însuși, 2) adâncește însuși procesul de formare a personalității printr-o raportare la altul.  În relația sa cu alți poeți nu există la V. Teleucă vreo tendință programatică silită, dictată de modă sau împrejurări, de obiective ideologice, vreo crispare sau vreo determinare venită din afară. Se atestă o raportare intimă de ordin constructural din categoria „afinităților elective”(Goethe) , fiind relevată și o dialectică a acceptării-respingerii. Traducerile efectuate de V. Teleucă sunt o dovadă a năzuințelor sale formative. A fost menționat că în plus la medierea pe care i-a servit-o limba rusă, pe atunci limbă oficială de contact, singura admisă în sfera traducerilor, poetul a beneficiat de contacte personale cu autorii traduși și de intuiția formulei structurale sufletești. Se manifestă pregnant o orientare spre autori străini, a căror creație avea o factură intelectuală, congeneră cu cea a traducătorului. Sunt preferați în acest sens mai cu seamă poeții baltici. Poetul s-a impus ca traducător prodigios între 1963-1987 publicând 16 cărți. Era interesat cu preponderență de creația poeților Ianis Rainis și Justinas Martsinkiavicius, semnând apoi și antologia de traduceri Poeți letoni ce cuprinde 19 poeți, urmată de o alta, Poeți estonieni, ce include creațiile a 16 autori. A mai tardus din creația lui Gianni Rodari, G. G. Byron,Peregrinările lui Child Harold, dar și din Al. Pușkin, M. Lermontov, Al. Tvardovski.           Cercetătorul științific Vitalie Răileanu a vorbit despre valorile moderne ale poeticului în creația lui Ștefan Petică.  A fost accentuată importanța covârșitoare a activității poetului plecat prematur din viață, care, datorită culturii sale excepționale și realului talent, inaugurează procesul de modernizare a literaturii noastre, fiin primul poet simbolist autentic. Cei care-l simpatizau pe poet, îl considerau o apariție bizară, asociindu-l, pentru a-i defini specificul, cu Mefistofel sau cu Don Quijote. El însuși se simțea un neînțeles, un blestemat. Discrepanța dintre existența lui și a celorlați oameni el o explica prin diferențierea de preocupări și absența flagrantă a resurselor materiale. Adevăratul talent poetic al lui Șt. Petică  nu se manifestă, a precizat vorbitorul, decât după 1899, când, în ambianța stimulantă a Literatoru-lui și în contact cu cuceririle cele mai noi ale poeziei moderne, descoperă formula ce-i permite să-și exploateze cele mai adânci resurse creatoare. Tehnica sugestiei, cheia de boltă a simbolismului, a devenit principiul fundamental de la care Șt. Petică a plecat în realizarea poeziei sale. După propria-i mărturisire, lirica lui se constituie ca expresie a unui moment istoric de derută maximă.                          

Conferința a fost încheiată cu precizările făcute de acad. M. Cimpoi și anume că Șt. Petică s-a vrut un poet cu carte, cu program cărturăresc, mizând pe o metodică stăruire în sfera intelectului, dându-și seama intuitiv că anume impactul acestuia asupra actului poetic aduce modernitatea. Totodată,  Mihai Cimpoi a relevat că poetul simbolist a îmbrățișat modelul polihistoric eminescian, încercând să fie versat în mai  multe domenii.

                                                                                                                Dr. Sergiu Cogut,            

Institutul de Filologie al AȘM

Tweet

Share

0

• < Prec
• Următor >