Andrei Lupan – drama unui destin în confruntare cu hățișurile istoriei

Detalii

Publicat: Miercuri, 22 Februarie 2017 13:29

Accesări: 2729

În data de 16 februarie anul curent la Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” a avut loc conferința științifică ce i-a fost consacrată influentului scriitor și om politic cu ocazia omagierii a 105 ani de la nașterea sa. Moderatorul acesteia, dr. conf. Nina Corcinschi, a meționat că Andrei Lupan a fost un important om de cultură, a fost academician și a deținut funcții-cheie în conducerea RSSM, ceea ce i-a permis să aibă un cuvânt de decizie în multe probleme de cultură, de literatură de atunci. Merită menționat faptul că a avut o contribuție remarcabilă în aducerea clasicilor literaturii române acasă, la editarea operelor acestora, la susținerea multor scriitori basarabeni importanți. În calitate de poet, Andrei Lupan e un nume controversat. În timpul vieții a fost omniprezent în manuale, a fost laureat al unor premii importante, printre care și Premiul Național pentru Literatură. După moarte însă, posteritatea a fost dură cu el, tinerele generații sunt necruțătoare, nu-i pot ierta că a stâlcit literatura, cum bine s-a exprimat el însuși în Mea culpa. Dna Corcinschi a remarcat că este de opinia că poezia lui Andrei Lupan trebuie să fie analizată, apreciată, criticată în raport cu contextul în care a fost scrisă. Numai raportând-o la contextul de atunci, putem înțelege care a fost relevanța ei estetică. Sunt multe probleme ce merită a fi discutate  în legătură cu poezia lui, de pildă să ne clarificăm dacă A. Lupan a fost un epigon al lui T. Arghezi și Ion Barbu sau a avut o sensibilitate artistică de mare rafinament, a fost un poet autentic sau unul mediocru.  

Primul căruia i s-a oferit cuvântul a fost dr. hab. Ion Ciocanu, căci acad. Mihai Cimpoi din anumite motive obiective nu a putut fi prezent pentru a-și prezenta comunicarea despre A. Lupan și valorile naționale. Ion Ciocanu a vorbit Andrei Lupan și vremea lui. La întrebarea ce i-a fost adresată de Nina Corcinschi ce înseamnă că A. Lupan a scris la umbra lui T. Arghezi, a fost un epigon sau s-a detașat de modelul Arghezi în mod creator, a răspuns că nu ar vrea să spună că el a fost în umbra cuiva, nici a lui Ion Barbu. În cazul lui A. Lupan nu mai este potrivit să vorbim de umbre, pentru că nu era vremea nici a lui Ion Barbu, nici a lui T. Arghezi. Dacă e să facem un excurs în istoria literaturii, Tudor Arghezi a avut de suportat un articol semnat Sorin Toma, nici azi de fapt nu se știe cine este adevăratul autor, în orice caz la Chișinău nu știm cine a fost acest Sorin Toma, articol ce era intitulat Putrefacția poeziei și poezia putrefacției. Trebuie de menționat că A. Lupan nu putea să se ridice la nivelul lui T. Arghezi și n-ar fi suportat o analiză în această cheie. Andrei Lupan a fost un mare scriitor , un mare luptător pentru cauza națională așa cum putea fi înțeleasă aceasta în Basarabia în contextul hotărârilor așa-zis istorice din 1946, 1948, în contextul articolului publicat în „Советская Молдавия”  До конца искоренить буржуазный национализм молдавской литературы, în contextul în care soția poetului Bogdan Istru, așa cum își amintea ea mai târziu, săptâmîni și luni întregi familia lor au dormit cu valizele gata, puteau fi ridicați în orice clipă, știau că-i putea aștepta Siberia. În contextul acesta cum putea A. Lupan să facă concurență lui Ion Barbu sau Tudor Arghezi? Cum putea să se afirme un scriitor ca A. Lupan aici, la Chișinău, cu toate posibilitățile lui reale de a imagina și a scrie poezie, de a ține piept șuvoiului de maculatură care era mai multă decât este azi? Închinare fără carte ar fi exemplul clasic de influență argheziană asupra lui A. Lupan, dar noi nu trebuie să-l analizăm în acest context. La ora actuală, A. Lupan este controversat. Haralambie Corbu, a menționat Ion Ciocanu, a îngrijit două volume ample de scrieri ale lui A. Lupan și a fost un lucru bun pentru ce care știu să discearnă poezia bună de cea care nu se ridica nici la condițiile de atunci, nemaivorbind de cele de astăzi. Chiar și în cazul în care nu se satisfac aceste două volume editate de H. Corbu, trebuie să știm că e unica ediție ce conține și cuvântarea lui A. Lupan la 80 de ani ani. În 1992 la Academia de Științe el spunea deschis că noi trebuie să exprimăm poporul nostru care e poprul român. Așa e scris negru pe alb în această ediție. Trebuie să ne dăm seama că A. Lupan a avut un orizont ce depășea cu mult timpurile de atunci. În Istoria literaturii române din Basarabia. Studii și materiale pentru învățământul preuniversitar Ion Ciocanu vorbește despre poeziile umoristico-satirice ale lui A. Lupan, despre câteva poezii de până la 1940 pe care el le-a publicat, controversate sunt cele pe care le-a datat cu ani până la 1940 fără să le fi publicat. Dar nu avem dreptul totuși să ne limităm numai la poezie, pentru că în cultura noastră A. Lupan are merite pe care ar fi foarte bine să putem și noi să le câștigăm prin activitate, ca s-o numim în stilul lui, rodnică în timpul ce ni se deschide azi. Trebuie amintit și  faptul că el a fost și un publicist remarcabil.Nu avem dreptul să-l judecăm pe Andrei Lupan în afara timpului lui. Ion Ciocanu a amintit și de cuvântarea lui Gr. Vieru de la tribuna unei adunări generale a scriitorilor, atunci cînd acesta i s-a adresat lui A. Lupan care era în prezidiu și i-a spus că e timpul deja să fie scoasă din manuale și din mințile cititorilor Lumina lui, că pe toți i-a întunecat totalmente cu ea. Adevărul crud despre A. Lupan este că odată și odată istoria avea să arate dimensiunile reale ale creației lui, adică să arate și minusurile acesteia. Măcar astăzi e necesar să înțelegem totul în raport cu activitatea lui Andrei Lupan, ceea ce include și include și contribuția sa de neprețuit în problemele limbii în anii 1953-1956, dar și în problema editării clasicilor. El a fost un mare luptător pentru editarea normală a clasicilor și a croni- carilor. Aleea clasicilor este chiar opera comună a scriitorilor timpului așa cum ai fost ei: E. Bucov, B. Istru și, fără îndoială, A. Lupan.

Un moment absolut exemplar din activitatea lui A. Lupan pentru toți noi și pentru viitorime este susținerea tinerelor talente.                                                                                                                 

Următoarea comunicare a fost cea prezentată de dr. Felicia Cenușă care a vorbit despre Andrei Lupan poetul și publicistul, referindu-se în special la volumul al doilea de publicistică, îngrijit de acad. H. Corbu. S-a menționat că publicistica lui Andrei Lupan reprezintă un jurnal de gândire și creație, liber de orice închistare și teamă. E adevărat că A. Lupan a scris o literatură marcată de angajamentul său social și ideologic, o literatură opotunistă. Referindu-se la remarca cercetătoarei Ana Bantoș, vorbitoarea a precizat că scrierile lui A. Lupan ca document politic și ideologic trebuie analizate din punct de vedere antropologic, scriitorul fiind învestit de regimul comunist cu un destin diferit de artist care a ajuns astfel din cauza politicii partidului. Însuși A. Lupan și-a formulat ferm crezul său despre ceea ce dorea să fie ca om: „De fapt nu știu dacă vreau cu adevărat să fiu un om întreg, cu suflet neprefăcut în înțelesul comun al cuvântului”, preferând o viață consecventă cu firea sa. El dorea să trăiască și să se dezolte așa încât dacă ar avea în fața sa răsplata faptelor, să poată întinde mâna senin spre ea, o viață aspră și amară. Aflat în istorie, A. Lupan a încercat să lupte cu regimul,i s-a opus, uneori însă a cedat. Un exemplu elocvent de luptă contra regimului este poezia Olimp disprețuit despre foametea din 1946-47, pe care, pentru a o putea publica, a trebuit să indice anul 1937 și nu 1947 pentru a nu fi învinuit de atentat criminal antipatriotic, gestul respectiv fiind considerat de autorul însuși drept un gest de apărare a conștiinței. Pentru el definitorie era dorința de a fi autentic, A. Lupan fiind un om al atitudinii civice, dar nu în sens ideologic. A fost apărătorul multor scriitori aflați în situații dificile și datorită lui au fost publicate cărți ce stăteau la editură fiind considerate opere disidente, așa cum erau cărțile Lidiei Istrati sau Piața Diolei de L. Lari. La Congresul Scriitorilor din 1965, A. Lupan a pus accent pe necesitatea promovării limbii române literare, a scriitorilor claisici în termeni în care lucrul acesta era posibil în condițiile când era nevoie și de multă diplomație. Scriitorul a rămas fidel până la sfârșit idealurilor etice și politice la care a aderat în tinerețe: „...eu am crezut în ceea ce am crezut, ceea ce foarte mulți se tem să pronunțe astăzi,  în ideea comunistă, în ceea ce a crezut omenirea de mii de ani și pe toate meridianele lumii”, precizând totodată că ideea respectivă a fost compromisă, batjocorită, dată la cheremul ticăloșilor și criminalilor, astfel că s-a întâmplat o prăbușire istorică fără precedent. Despre rolul publicisticii care, de rând cu poezia, a fost pentru el o preocupare prioritară, permanentă, el afirma că de la un scriitor jurnalist și publicist se cere putință de a polemiza, se cere și capacitatea perseverenței, el fiind gata a ieși la confruntarea marilor probleme sfidând neplăcerile,  piedicile și chiar opreliștile.

Se poate afirma cu certitudine, susține Felicia Cenușă, că ceea ce a scris A. Lupan pentru fundamentarea necesității valorificării clasicilor a jucat un rol decisiv în statornicirea limbii literare, ridicarea cărturăriei noastre generale, în crearea condițiilor primordiale pentru dezvoltarea literaturii autohtone contemporane. Andrei Lupan exprimat opinii atât de personale și atât de generoase despre lume și viață, despre literatură și artă, încât s-a impus ca publicist de înaltă prestanță și savoare. Adunate în volum aceste opinii, cartea îngrijită de H. Corbu constată astăzi unitatea antrenantă a scrierilor legate printr-un simfonism al eului care, neexprimate în meditație poetică, se liricizează în această formă publicistică.

Atunci când s-a anunțat a doua parte a conferinței și anume cea dedicată evocărilor, primul care a luat cuvântul a fost directorul Institutului de Filologie al AȘM, dr. hab. Vasile Bahnaru care a menționat că Andrei Lupan a căzut sub influența propagandei sovietice – cea mai denigratoare din câte au existat, fiind unul dintre cei care au lucrat pentru Comintern și au fost trimiși aici, la Chișinău, pentru a realiza revoluția mondială. Cu referire la acel congres al scriitorilor din 1965, dl V. Bahnaru a precizat că protagonistul nu a fost Andrei Lupan, iar ceea ce merită menționat despre rolul său atunci e că a vorbit despre creația lui Ion Druță critic, dar nu distrugător. Foarte repede A. Lupan s-a deziluzionat în promisiunile sovieticilor. Pentru început, el a fost un copil rătăcit, iar mai apoi și-a dat seama de răutatea pe care au adus-o aceștia. În ultimii săi ani, a fost membru al Consiliului Științific al Institutului de Filologie. Spre deosebire de Bogdan Istru care era o fire impulsivă, A. Lupan era mai cumpătat. Ca om, cetățean, a susținut tinerii, a promovat anumite adevăruri cât de cât.  

Următorul care a fost rugat să vorbească despre personalitatea lui A. Lupan a fost scriitorul Andrei Strâmbeanu care din start a spus că noi azi toți facem avocatură, dorim să-l reabilităm parțial pe Andrei Lupan, dar e destul să fii poet adevărat, căci timpul ne va pune pe fiecare la locul său. Andrei Lupan a fost un om tragic, ca toată generația sa, însă avea un suflet extraordinar de gospodar și patriot.

Într-o discuție sinceră, fără a fi întrebat, A. Lupan i-a spus lui A. Strâmbeanu că el și câțiva încă erau obligați să primească паëк-ul când foarte mulți alții mureau de foame, dar dacă refuzau să primească acel паëк, atunci avea să știe Siberia de ei. Astfel că a avut curajul să recunoască faptul că era hrănit cu de-a sila, ceea ce nu fiecare ar fi putut să facă.

Andrei Lupan, a menționat vorbitorul, a fost un mare pamfletar de la natură prin glumele sale satirice, așa că nu se poate spune că el l-a plagiat pe T. Arghezi, întrucât așa era el din fire.

În încheiere, A. Strâmbeanu a menționat că însuși momentul că noi toți ne-am adunat în sala bibliotecii la această conferință și avem subiecte de dispută arată că Andrei Lupan nu a murit ca scriitor.

                                                                                                                               Sergiu Cogut, dr. conf. cercet.

Institutul de Filologie al AȘM  

Tweet

Share

0

• < Prec
• Următor >