Formare „Accompagner la mise en place du pilotage des Ressources Humaines”

 

 

Institutul de Filologie Română „B. P.-Hasdeu”,  Agenția Universitară Francofonă și Institutul Francez de Guvernanță Universitară au organizat, în zilele 18, 19, 20, 25 noiembrie 2020, ciclul de seminare: Accompagner la mise en place du pilotage des Ressources Humaines. La acest stagiu de formare în domeniul asigurării unei gestiuni eficiente a resurselor umane în cadrul institutelor de cercetare au participat colaboratori din echipa managerială a Institutului de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” şi a Institutului de Cercetări Juridice, având-o drept formator pe Marie-Laure Lopez de la Universitatea din Toulon, Franța.

Expertul străin a vorbit despre importanţa gestionării resurselor umane ca premisă a creării unei puternice echipe manageriale, aptă să administreze şi să rezolve preocupările de ordin economic şi științific, dar şi cele ce țin de pilotajul personalului angajat, de optimizarea resurselor, de angajare, de evaluarea competenţelor şi planificarea masei salariale, problemele abordate fiind racordate la realitățile Institutului.

 

Formatorul s-a referit la tehnici, metode şi tactici aplicabile în gestionarea resurselor umane, utile pentru asigurarea unui parcurs reușit al activității Institutului administrat, împărtășind propriile experienţe cu participanţii stagiului.

 

Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări formatorului pentru elucidarea aspectelor controversate, au reușit să facă schimb de opinii şi să interacționeze cu un cercetător științific francez, din cadrul aceleiași Universități din Toulon, Franța, invitat de dna Marie-Laure Lopez. Activitatea s-a derulat și în colaborare cu Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale.

Seminarele formative organizate au fost binevenite pentru echipa Institutului de Filologie Română „B. P.-Hasdeu”, condus de doamna Nina Corcinschi, dr. hab. în filologie, conf. univ., întrucât au reliefat soluţii concrete de sprijin şi recomandări ajustate necesităților Institutului, s-au axat și pe activități științifice şi proiecte în care este implicată nu doar echipa managerială, dar şi toţi cercetătorii.  

 

   

Apariții în media  

   

Avizier  

Joi, 6 mai 2021, la ora 14.00, va avea loc şedinţa Seminarului ştiinţific de profil din cadrul Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al MECC, la profilul 622. Literatură, specialitățile: 622.01. Literatură română; 622.03. Teoria literaturii; 622.04. Folcloristică.

Citește mai departe...

Marți, 19 ianuarie 2021, la ora 12:00, va avea loc şedinţa Seminarului ştiinţific de profil din cadrul Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al MECC la profilul 622. Literatură, specialitățile: 622.01. Literatură română; 622.03. Teoria literaturii; 622.04. Folcloristică

Citește mai departe...

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în filologie. Candidat: Alina PĂTRUNJEL. Conducător ştiinţific: Ion BĂRBUŢĂ, doctor în filologie, conferențiar cercetător. Consiliul ştiinţific specializat: D 621.05-109 din cadrul Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Tema tezei: „Performarea actelor de vorbire în discurs”

Citește mai departe...
   

Aparitii editoriale  

No result...
   
© INSTITUTUL DE FILOLOGIE 2015